„A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti;
De cand se scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede.”

”Omul, dupa Schopenhauer, spunea Bogdan Petriceicu Hasdeu  in Etymologicum Magnum Romaniae, are doua organisme deosebite, prin care traieste in doua lumi, in doua realitati: realitatea veghierii si realitatea somnului. Negresit, prin stransa intrunire a ambelor organisme in acelasi individ, elemente din starea de veghe se rasfrang in somn si, viceversa, elemente din somn se pot rasfrange in starea de veghere. Elementul cel mai important din aceasta natura: rasfrangerea somnului in veghere, este basmul, care constituie pentru om literatura visului…”
Putem presupune ca organismele la care face referire Hasdeu si care ne permit accesul la cele doua realitati sunt binecunoscutele instante ale Sistemului Psihic Uman: Sinele si Eul sau – intr-o formula mai putin tehnica si relativ echivalenta – Inconstientul si Constientul. Fiecare din aceste instante, desi se afla in relatie reciproca permanenta, dispune de legi si de mecanisme de functionare proprii care conduc catre rezultate diferite atat in planul restrans al vietii cotidiene, cat si in planul mai larg al culturii umane. Iar aceste rezultate, odata impartasite celorlalti, pot fi intelese si asimilate pe diferite cai, folosind procedee care apartin celor doua ”organisme” la care se referea Hasdeu. in acest context, este necesar sa amintim ca George Calinescu spunea despre basm ca ”e un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala etc.” , iar intelegerea tuturor acestor planuri necesita procedee si functii psihice diferite. Spre exemplu, daca e sa ne referim la planul etic sau moral al basmului este de presupus ca-l vom intelege si asimila apeland cu preponderenta la abilitatile noastre de judecata rationala si constienta. Binele si raul – ca valori morale – sunt intelese, asimilate, acceptate si folosite de-a lungul vietii folosindu-ne de constiinta morala si de instanta psihica denumita Consient/Eu. Atunci cand eroul dintr-un basm – trecand prin nenumarate incercari si probe – invinge raul si ne arata drumul catre bine, ne pune la dispozitie o reteta morala la care avem acces direct si imediat in virtutea ratiunii umane si functiilor psihice constiente. Dar pentru a accesa si intelege,  dupa cum spune Calinescu, planul mitologic al basmului – care este intr-o anumita masura supraordonat ratiunii – avem nevoie de alte procese si functii psihice, care de aceasta data nu mai apartin doar instantei constiente a Sistemului Psihic Uman, basmul fiind in viziunea lui Hasdeu ”rasfrangerea somnului in veghere”, fiind ”literatura visului”  . Astfel, visul este un produs ne-rational, in sensul in care pentru crearea sa nu sunt alocate resurse constiente rationale - visul fiind creat in stare de somn - iar o buna parte din continuturile visului sunt elemente care apar sub forma de semne si simboluri si care, pentru a fi intelese rational si accesate constient, necesita decodificare si interpretare. Se stie ca visul dispune de un continut manifest si unul latent, iar trecerea de la un plan la celalalt este facuta tocmai prin aceasta demers de decodificare si interpretare.
Un rationament similar putem aplica si atunci cand ne referim la dimensiunea mitologica a basmului. Naratiunea basmului – personaje, actiuni, fapte – reprezinta planul manifest al basmului, iar pentru a accesa semnificatiile care formeaza continutul latent al acestui plan ar fi necesare decodificari si interpretari bazate pe o hermeneutica ce necesita insusirea sa anterioara de catre un cititor avizat. Dar acest fel de a ”citi” un basm si pentru a avea acces la semnificatiile dimensiunii mitologice pare a fi rezervat doar mintilor capabile de decodificari si interpretari inalt rationale si care, in plus, pot stapani o anume hermeneutica. Psihologia analitica jungiana  a aratat ca hermeneutica dupa care se face decodificarea basmului, ca si a mitului, este in buna masura una strict individuala, care are valoare doar pentru o anume persoana, cu o anume istorie si experienta de viata. Tocmai din acest motiv, credem ca semnificatiile unui basm pot fi intelese si altfel, nu neaparat prin decodificare si interpretare constienta realizata pe baza unei hermeneutici generale, ci prin acceptarea ca atare a continutului basmului, fara a cauta – critic si constient - semnificatii ascunse de ordin rational si/sau moral. in acest mod, continutul basmului va capata semnificatii la nivelul Sinelui fiecaruia dintre noi, in functie de traseul existential individual si de „deschiderea” fata de ceea ce spune basmuitorul. Tot Hasdeu sublinia faptul ca „taranul crede in posibilitatea si chiar realitatea celor povestite in basme, incat pentru dansul basmul e departe de a fi minciuna [...]”  Or, pentru o minte rationala o formula de genul „A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele [...] ” pare a fi tocmai formula care, daca nu initiaza, atunci macar semnalizeaza o minciuna sau un neadevar. Este ca si cum basmuitorul - paradoxal - in loc sa creasca increderea ascultatorilor prin comunicarea unui adevar sigur si de necontestat, isi incepe povestirea cu o zicere care ar putea sa puna sub semnul intrebarii intregul sau discurs ulterior. Dar teza noastra este ca scopul formulei introductive de acest tip este tocmai de a „deschide” mintea ascultatorului si de a creste nivelul de acceptare a continutului basmului intr-o modalitate necritica, fara a cauta semnificatii si interpretari rationale generale, astfel incat cel care asculta sa fie pregatit psihologic in a accepta la nivelul Sinelui sau „adevarul” personal al basmului, adevar care nu are legatura cu modalitatea sa de percepere critica a realitatii de pana atunci. Aceasta teza credem ca poate fi sustinuta apeland la explicatiile oferite de teoria psihanalitica a mecanismelor de aparare ale Eului, printre acestea regasindu-se si cel denumit anulare retroactiva, de care ne vom ocupa in cele ce urmeaza.
Temenul de mecanism a fost folosit de Freud inca din 1983 in lucrarea realizata impreuna cu Breuer Despre mecanismul psihic al fenomenelor isterice,  pentru a conota faptul ca fenomenele psihice contin structuri susceptibile de a fi analizate si observate stiintific. in perioada in care elaboreaza notiunea de aparare Freud vorbeste despre faptul ca „…diferite afectiuni nevrotice provin din diferitele procedee in care se angajeaza eul pentru a se elibera de incompatibilitatea sa in raport cu o reprezentare” . Desi termenul de mecanism este prezent sporadic de-a lungul intregii opere freudiene, abia din 1936, odata cu lucrarea Annei Freud Eul si mecanismele de aparare, acestea din urma devin o tema importanta a cercetarii si teoriei psihanalitice. Definitiile mecanismelor de aparare sunt numeroase, insa vom aminti doar doua care se apropie mai mult de scopul expunerii noastre. Potrivit lui Widlöcher (1971-1972) apararea reprezinta ansamblul operatiilor a caror finalitate este de a reduce un conflict intrapsihic, facand in asa fel incat unul dintre elementele acestuia sa fie inaccesibil experientei constiente, iar Holmes (1994) considera ca mecanismele de aparare constituie niste strategii prin care indivizii reduc sau evita anumite stari negative cum sunt conflictul, frustrarea, anxietatea si stresul.  Prin urmare, sa retinem pentru moment faptul ca mecanismele de aparare au ca scop (1) sa faca inaccesibil constiintei un element al unui conflict intrapsihic si (2) sa reduca sau sa evite anumite stari negative.
Unul dintre cele mai cunoscute mecanisme de aparare de acest fel este anularea retroactiva, definita ca iluzie potrivit careia un eveniment, o actiune sau o dorinta conflictuale ar putea fi anulate gratie puterii absolute a unei actiuni sau dorinte ulterioare, considerate a avea un efect de distrugere retroactiva.  Anularea retroactiva se poate prezenta sub trei forme, una dintre ele exprimandu-se prin succesiunea a doua formule verbale sau a doua conduite diferite, a doua suprimand-o pe cea dintai in mintea persoanei care utilizeaza acest mecanism. Prima definitie a acestui mecanism a fost data de Freud in 1926 care vorbea despre „o magie negativa” care vrea „sa suprime, sufland asupra lor, nu consecintele unor evenimente (…), ci insesi aceste evenimente”. Anularea retroactiva se bazeaza pe ambivalenta afectiva, adica pe existenta concomitenta a doua afecte sau sentimente opuse care pot fi astfel exprimate, nefiind vorba de o anulare reala ci de exprimarea unui „dublu sentiment”. Ar mai fi de amintit ca in lucrarile sale, Freud gaseste in supersititie, in practicile magice, in obiceiurile populare si in riturile religioase o reminiscenta a anularii retroactive.
Revenind la teza enuntata ceva mai devreme, am putea sa constatam faptul ca formula introductiva de tipul „a fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele [...] ” pune fata in fata doua situatii opuse ca sens rational. Credem ca scopul acestei formule nu este de a stabili valoarea de adevar a celor ce urmeaza a fi povestite, ci de a anula retroactiv o realitate anterioara perceputa de ascultator si considerata pana atunci cadru de referinta pentru judecatile si evaluarile sale, in baza carora ar fi tentat sa caute semnificatii ale intamplarilor din basm ce urmeaza a fi povestite. Or, dupa cum spuneam, basmul poate fi inteles si judecat nu neaparat rational si constient, ci acceptand fara resentimente sau preconceptii critice continutul basmului, care se va transforma in adevar personal doar prin renuntarea la atitudinea critica si rationala. Formula introductiva a basmului suprima realitatea concreta de dinaintea inceputului povestirii, realitate – pana atunci - perceputa constient si analizata critic de catre ascultator, permitandu-i acestuia accesul la o realitate imaginala, perceputa ne-critic si ne-rational. Este modalitatea prin care mintea umana isi modifica paradoxal si rapid starea de constiinta, apropiindu-se de realitatea somnului numita astfel de Hasdeu, individul uman devenind astfel capabil de a recepta literatura visului.

Formula introductiva a basmului nu doar ca rezolva un posibil conflict intrapsihic facand inaccesibil un element al acestuia – in cazul de fata realitatea concreta si spiritul sau critic care s-ar putea opune eficientei receptarii continutului basmului - dar are si menirea de a reduce starea afectiva negativa a ascultatorilor tot printr-o tehnica similara: „mai mincinos cine nu crede”. Asadar, basmuitorul afirma – imediat dupa formula care realizeaza anularea retroactiva – ca mincinos nu este cel care tocmai vorbeste, ci – paradoxal pentru cineva care ar mai avea o  atitudine critica si rationala – tocmai cel care tace, asculta si nu crede cele povestite. Aceasta parte a formulei introductive intareste anularea retroactiva si se asigura ca a avut efect, indeplinind un rol profilactic afectiv pentru situatia in care printre ascultatori s-ar mai afla cineva care nu este inca pregatit sa recepteze adevarul unic al basmului, la nivelul Sinelui personal.

Bibliografie:
1.    *** Basme Populare Romanesti, Academia Romana, Fundatia Nationala pentru stiinta si Arta, Bucuresti, 2008
2.    Hasdeu, B.P., Folcloristica, Ed. Saeculum, Vol I si II, Bucuresti, 2008
3.    Ionescu, serban; Jacquet, Marie-Madeleine; Lhote, Claude, Mecansimele de aparare, Ed. Polirom, Iasi, 2007
4.    Laplanche, Jean; Pontalis, J-B, Vocabularul Psihanalizei, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994
5.    Wikisource, http://ro.wikisource.org/wiki/Tinerete_fara batranete si viata fara_de_moarte